Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, este în curs de preluare a principalelor active ale Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, cea mai veche unitate industrială din România, înființată în 1771 și aflată în insolvență din decembrie 2011.
Administratorul judiciar al Uzinei Constructoare de Mașini (UCM) Reșița, cea mai veche unitate industrială din România, înființată în 1771, controlată în prezent de elvețienii de la ICESA SA și aflată în insolvență de aproape 10 ani, a anunțat depunerea la instanță a unui plan de reorganizare a companiei, care ar putea include cedarea unor active către principalul client, producătorul de energie deținut de stat Hidroelectrica.
Producătorul de energie Hidroelectrica, una dintre cele mai profitabile companii de stat, în calitate de unic acționar al Hidroserv, societate aflată în insolvență, a decis înlocuirea administratorului special al acestei societăți, Valeriu Babău, cu Olteanu Manuela Petronela.
Federația Națională a Sindicatelor din Electricitate UNIVERS cere intervenția prim-ministrului și a ministrului Energiei pentru redresarea și salvarea Hidroserv, filiala de mentenanță a Hidroelectrica, aflată în insolvență din toamna anului trecut, arătând că aceasta a înregistrat, de la intrarea în insolvență, pierderi de aproximativ 10 milioane lei și este în pragul falimentului.
Hidroserv, filială de mentenanță a Hidroelectrica, aflată în insolvență din toamna anului trecut, poate intra sub "tutela" creditorilor și a administratorului judiciar, acesta din urmă cerând instanței ridicarea dreptului de administrare al companiei și acuzând acumularea continuă de pierderi și datorii, precum și lipsa unui "plan rațional de activitate".